Rețeaua de centre de radioterapie MedEuropa deschide la Brașov cea de-a patra clinică pentru tratamentul specializat al afecțiunilor oncologice, pe lângă cele deja funcționale din Constanța, București și Oradea.
MedEuropa este unul dintre cele mai moderne centre de radioterapie din România, utilizând tehnologii de iradiere de ultimă generație (acceleratoare liniare Elekta Infinity ce permit tehnici moderne ca IMRT/VMAT sau stereotaxie) pentru tratamentul cancerului, mai exact radioterapie cu intenție curativă și radioterapie cu scop paliativ, în regim de spitalizare de zi.
Tehnologiile existente în centrele MedEuropa permit respectarea dezideratelor de bază ale tratamentului prin iradiere: doză cât mai mare aplicată volumului tumoral, cu o protecție maximă a țesuturilor sănătoase. Clinicile MedEuropa oferă tratament și consultații 100% gratuite, prin urmare nu există costuri suplimentare pentru niciun serviciu oferit.
Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului, marcată anual pe 4 februarie, reprezintă un moment oportun pentru a atrage atenția asupra dificultăților pe care le întâmpină pacienții oncologici, legate în principal de accesul la tratament în timp util. Dezideratul nostru este să aducem radioterapia aproape de pacientul oncologic care primește această indicație, extinzând rețeaua noastră de clinici, și să acordăm exclusiv servicii gratuite pacienților oncologici. Ne bucurăm, așadar, să putem oferi bolnavilor de cancer din zona Brașovului acces gratuit la radioterapie de calitate, bazându-ne pe experiența unei echipe multidisciplinare de medici, fizicieni și asistenți și pe tehnologia de ultimă generație de care dispunem.
Dr. Bogdan Angheloiu, Director General MedEuropa
Conform raportului Globocan 2020 publicat recent de Agenția Internațională pentru cercetare în domeniul cancerului, aproape 100.000 de români au fost diagnosticați cu cancer anul trecut, cele mai frecvente localizări fiind colorectal (13,1%), pulmonar (12,3%), mamar (12,2%), prostată (8,1%) și vezică (5,2%).
Conform statisticilor internaționale, în jur de 60% dintre pacienţii oncologici au indicație de radioterapie, iar pentru ca acest tratament să aibă intenție curativă și nu paliativă, mai exact să vizeze vindecarea și reintegrarea în viața cotidiană, nu doar ameliorarea suferinței, pacientul ar trebui să se prezinte cât de repede pentru inițierea terapiei într-un centru de specialitate, dotat cu tehnică modernă și deservit de echipe cu experiență.
Contact MedEuropa Brasov
MedEuropa Brașov
Str. Turnului, nr. 8
Telefon: 021 9971
E-mail: brasov@medeuropa.ro
www.medeuropa.ro