Dr. Cristian Barbu

Dr. Cristian Barbu, medic radioterapie
MedEuropa Bucuresti exterior

Am absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București în 1997. Mi-am continuat activitatea ca medic rezident în Institutul Oncologic “Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București, am promovat examenul de medic specialist radioterapie în martie 2001, iar ulterior, în iunie 2006, cel de medic primar radioterapie. Mi-am desfășurat activitatea în cadrul aceluiași institut pâna în anul 2012. Începând cu anul 2013, am coordonat – din poziția de director medical – activitatea unuia din primele centre private de radioterapie din România.

În prezent, lucrez în cadrul companiei MedEuropa, unde coordonez activitatea medicală a centrelor de radioterapie.

Pe parcursul anilor de rezidențiat și, ulterior, de medic specialist/primar, am participat la cursuri postuniversitare de scurtă durată și la numeroase manifestări științifice din țară și din străinătate.

Ani de MedEuropa
0 +
Servicii Medicale
0 K
Angajati
0 +
Call Now Button